Swoboda: România face o treabă excelentă în cercetarea de înaltă calitate

România este o ţară capabilă să realizeze o cercetare de înaltă calitate, a declarat luni preşedintele Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, Hannes Swoboda, după vizita sa la Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH) şi la platforma de cercetare Măgurele, unde i-a fost prezentat stadiul proiectului laserului românesc.

„Este foarte important ca nu numai în Vest să avem un nivel înalt de cercetare, dar şi în alte părţi ale Europei, cum este şi cazul României. (…)România face o treabă excelentă în cercetarea de înaltă calitate. Există multe prejudecăţi legate ţările est-europene şi cu precădere despre România, dar dacă te uiţi astăzi la această ţară cu cea mai importantă creştere economică din UE, (…) la acest centru de cercetare, este clar că România încearcă să diminueze decalajul şi să ajungă din urmă alte state europene în domeniul cercetării. (…)

Mesajul pe care vreau să îl transmit Europei este acela că România este foarte eficientă în special pe domeniul educaţiei şi cercetării şi am fost plăcut impresionat de calitatea înaltă a cercetării efectuate aici”, a spus Swoboda.

Potrivit lui Swoboda, investirea banilor europeni în domeniul cercetării reprezintă o bună oportunitate în crearea de noi locuri de muncă, dar şi pentru a-i încuraja pe cercetători şi specialişti să profeseze în ţară.

„Cred că acesta este un domeniu bun pentru a investi fonduri structurale fiindcă astăzi trebuie să investim în diverse infrastructuri, dar este la fel de important să investim în şcoli, în universităţi şi în cercetare. (…)Sper că, împreună cu suportul UE, să se creeze oportunitatea unor noi locuri de muncă în această unitate de cercetare. (…)Este o cale de a menţine specialiştii, cercetătorii, tehnicienii şi oamenii de ştiinţă în ţară. Noi apărăm libertatea cetăţenilor de a-şi găsi locurile de muncă pe care şi le doresc, dar nu vrem ca cetăţenii să fie împinşi în afara graniţelor ţării lor fiindcă nu găsesc locuri de muncă de calitate. Aceasta ar fi o oportunitate şi pentru revenirea în ţară a unor specialişti care au făcut studii în străinătate”, a mai spus acesta.

Hannes Swoboda a ţinut să precizeze că folosirea fondurilor structurale în dezvoltarea domeniului cercetării din România este nu numai în interesul României, dar şi al altor state europene, fiindcă Uniunea Europeană nu poate „supravieţui” şi nu poate concura cu alţi actori, cum este cazul Chinei sau al Statelor Unite, atâta vreme cât există decalaje între statele membre UE.

„Este un proiect european în România, dar care cooperează cu instituţii europene. Nu putem concura cu China, SUA dacă nu suntem implicaţi împreună pentru o înaltă calitate a educaţiei şi cercetării”, a mai spus acesta.

Sursa: Agerpres